fbpx

Programul pentru prosumatori, în evaluarea AFM; debutul depinde de aprobarea bugetului

Programul pentru instalarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori va demara după aprobarea bugetului AFM de către guvern, iar acum aplicațiile sunt în evaluare, a declarat pentru energynomics.ro Andrei Iorgulescu, Director Direcția Generală Proiecte, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

”Noi ne apucăm de evaluarea aplicațiilor. După ce avem bugetul o să începem să publicăm listele cu cei aprobați. Dacă avem bugetul la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie, o să începem să publicăm atunci și listele cu cei aprobați, care pot să facă celelalte formalități în continuare. Noi până atunci le evaluăm cererile, ca să le avem pregătite pentru bugetare”, a spus Iorgulescu. ”Nu depinde de noi bugetul, acesta se aprobă prin Hotărâre de Guvern”, a mai spus Iorgulescu.

Bugetul programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice va beneficia de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR), pentru cele 7 regiuni de dezvoltare ale României, mai puţin Bucureşti-Ilfov (această regiune nefiind eligibilă prin POR). Această sumă se adaugă celor 120 milioane lei, disponibili deja în bugetul AFM pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, totalizând un buget de 656 milioane lei pentru programul care vizează instalarea de sisteme fotovoltaice la gospodării individuale, pentru producţia de energie electrică şi termică din surse 100% ecologice.

Sursa: energynomics.ro



Fii propriul tău PRODUCĂTOR de ENERGIE!

Control Point Brasov oferă servicii de automatizări, național si internațional. Parteneri VALMET. Proiectare instalații de automatizare și instalații electrice.
Electro Point oferă soluții complete pentru implementarea proiectelor de instalație electrică între 0-1 KV pe baza autorizațiilor proprii și 1KV – 20 KV pe baza autorizațiilor partenerilor noștri.
Solar Point oferă soluții complete (la cheie) pentru sisteme fotovoltaice rezidențiale, retail și industrial. Participăm la programul finanțat de AFM pentru sisteme fotovoltaice.
OPEN